Ma numesc Maria, am 50 de ani sunt
mama, soție si bunica si de asemenea fondatoarea AmazingOils.
M-am gândit mult cum trebuie sa fie primul articol...cumva sa marcheze
începutul nostru. Am decis sa vorbesc cu sinceritate
despre situațiile care m-au determinat sa pun bazele acestui magazin
online cu produse pentru aromaterapie.Totul este cladit in jurul uleiurilor
esentiale cu grad terapeutic.
Sa o luam cu începutul…
Experienta COVID a fost ceva la care nimeni nu se gândea, pentru ca am trecut
prin momente de frica, deznădejde, tristețe, si aceasta situație ne-a schimbat
pe toți, in bine, spun eu. Am început sa prețuim mai mult sănătatea noastră si
faptul ca am stat departe unul de celalalt, fără sa putem ajuta, fără sa putem
fi ajutați ne -a dat un sentiment de inutilitate. Suntem un popor de oameni
sufletiști, sensibili si săritori, funcționam bine când suntem înconjurați de
prieteni si atunci când putem ajuta.
Astăzi când scriu aceste rânduri sunt marcata de o alta tragedie care ne-a
afectat direct si pe noi, așa ca nu pot trece peste, fără sa spun: BRAVO
ROMANILOR ! Pentru ca fac tot ce pot pentru vecinii noștri din Ucraina. Alta
lecție învățata …lecția omeniei .... aveam nevoie cu toții sa ne simțim utili,
sa demonstram ca putem sa ajutam necondiționat si din tot sufletul.
Sa reveni acum la povestea noastră…
In toți acești ani am încercat sa îmi fac timp pentru a ma documenta mult, din
necesitatea de a găsi opțiuni in încercarea de a îmi proteja familia cu produse
naturiste sau oricare alta variata care sa nu implice medicamente, am început
cu multe vitamine naturiste si diverse tratamente homeopate prescrise de
medici dar nici un doctor nu ne-a mentionat despre beneficiile uleiurilor esentiale.
Soțul meu are o sensibilitate la nivelul mâinilor, luând contact foarte mult cu
bancnote, folosește des dezinfectant, astfel s-a ales cu o dermatita de contact
într-un stadiu destul de avansat. Așa s-a ajuns in situația in care pielea lui
se crapă, iar el se scarpina pana ii dădea sângele.
S-au încercat numeroase tratamente, dar nimic nu a rezolvat problema pentru ca
folosea neîntrerupt dezinfectantele de maini din comert.
Așa am început sa caut variante pentru dezinfectantul de mâini cumva mai putin
nociv si iată ca așa am ajuns eu la uleurile esențiale.
Am studiat cum se amesteca uleiurile esențiale si pentru ce afecțiuni mai pot
fi utilizate si am început sa cumpăr uleiuri esențiale…
Am simțit ca a fost dragoste la prima vedere, daca o pot numi așa. Casa mirosea
ca in rai si vedeam rezultate in starea noastră de sănătate.
Eu aveam dureri foarte mari de cap, adevărate migrene, iar in ultimii
ani îmi era din ce in ce mai greu sa funcționez. Am încercat sa aflu ce anume
îmi provoacă durerile si am eliminat suspiciunile una cate una…se pare ca nu
ochii erau problema…sau fierea…sau dantura...continuând cu ficat, tensiune, stres.
Nu am găsit explicație in nici una dintre investigațiile pe care le-am făcut
pentru stările pe care le aveam, doream sa pot urma un tratament care sa
stopeze sau măcar sa rărească durerile de cap, din pacate nimic nu a mers pentru mine. Am încetat sa mai sper si sa mai caut explicații, am crezut
ca asta este, o sa învăț sa trăiesc cu migrenele.
In încercarea mea de a rezolva problema soțului, am văzut ca
durerile mele de cap s-au rărit si pana si prietenii mei, mereu obișnuiți sa
spun: "uff iar ma doare capul cumplit!!" au observat schimbări. Fără
sa îmi dau seama am încetat sa ma mai plâng pentru ca durerile
de cap au dispărut. Asta a fost doar una dintre problemele mele de sanatate pe care uleiurile esentiale le-a rezolvat.
Așa au ajuns uleiurile esențiale aproape de sufletul meu. Am înțeles că ele ne pot ajuta și în probleme de sănătate pe care medicina nu le înțelege pe deplin.
Asa ca am făcut primul pas și am început să caut surse sigure pentru uleiuri esențiale în India, deoarece acolo există distilerii vechi, cu tradiție.
Așa a început totul... de aici pornește povestea AmazingOils.
Cred cu tărie că uleiurile esențiale reprezintă cea mai simplă si cea mai eficienta modalitate de a ne păstra sau de a ne rezolva anumite probleme de sănătatea și că fiecare dintre noi ar trebui, măcar o dată în viață, să ajungă să folosească un ulei esential. Este adevărat că atunci când afli pentru prima dată despre uleiuri și despre puterea lor, poate fi dificil să crezi in eficienta lor, dar odata ce înțelegi cum acestea funcționează, care este traseul si cum actioneaza, totul capata sens.
Se poate ca un miros plăcut in15 minute de difuzare să-ți ușureze respirația, să elimine stresul și anxietatea, să te scape de dureri sau să-ți faciliteze mersul? DA, SE POATE!
Trebuie doar să credeți și să dați o șansă uleiurilor esențiale și, cu siguranță, ele vă vor ajuta.
Daca ne gandim la infectiile bacteriene existente in spitale si la indiferenta si lipsa de empatie a oamenilor din sistemului sanitar, aceste uleiuri cu siguranta ar fi utile si in spitale. Sunt cateva studii, din care a rezultat utilitatea si eficienta uleiurilor esentiale in sălile de operatie pentru a calma si relaxa pacientii si pentru pastrarea unui mediu steril. Atat pentru afectiunile pulmonare, pentru asm, pentru probleme dermatologice, uleiurile esentiale sunt varianta naturala si foarte usor de folosit de fiecare dintre noi.
Privesc în jurul meu și văd oameni pe care uleiurile esențiale, i-ar putea ajuta. Există atât de multe situații în care un ulei esențial ar fi de mare ajutor, doar că nu toți cunoaștem cât de benefice și puternice sunt aceste mici minuni ale naturii. Din acest motiv, scopul meu inainte de toate, este de a ajuta cat mai multe persoane sa afle despre acesta modalitate de a trai sanatos.
Rugămintea mea pentru toți cei care ajung să citească aceste rânduri este să va informati despre uleiurile esentiale și să incercati sa folositi fie pentru relaxare, fie pentru concentrare, imunitate, respirație dar mai ales pentru dureri. Exista pe piata multe posibilitati si fiecare dintre noi are are puterea de a alege marca in care are incredere.
Nici nu bănuiți câte beneficii pentru sănătate veți avea.
Lasa un comentariu